Oamenii de știință au descoperit că câmpul magnetic al Pământului transportă oxigen și azot la suprafața solului lunar.
Cercetări științifice recente au arătat că particule din atmosfera terestră au ajuns în spațiu sub influența vântului solar și s-au depus pe suprafața Lunii de-a lungul a miliarde de ani.
Potrivit CNN, această descoperire oferă o explicație pentru o enigmă care a rămas nerezolvată timp de decenii, de când, în cursul misiunilor Apollo, au fost colectate probe de sol lunar care conțineau urme de substanțe precum apă, heliu și dioxid de carbon, integrate în regolit — stratul de praf de la suprafața satelitului.
Se credea că multe substanțe descoperite pe Lună provin din vântul solar sau din procesele interne ale satelitului. Cu toate acestea, noile rezultate arată că atmosfera Pământului a furnizat în mod continuu gaze volatile, precum oxigenul și azotul, în solul lunar pe parcursul unei lungi perioade geologice, a declarat pentru CNN Eric Blackman, coautor al studiului și profesor la catedra de fizică și astronomie a Universității Rochester din New York.
Acest fenomen se explică prin acțiunea combinată a vântului solar și a câmpului magnetic al Pământului. Vântul solar, un flux de particule încărcate provenind de la Soare, interacționează cu magnetosfera Pământului — un „balon” de particule care înconjoară planeta datorită câmpului său magnetic — și aruncă o parte din atmosferă în spațiu.
În anumite condiții orbitale, o parte din această substanță se deplasează direct către Lună și rămâne pe suprafața acesteia, unde rămâne fără a se dispersa rapid, deoarece nu există atmosferă care să o oprească.
„Asta înseamnă că Pământul a furnizat tot acest timp gaze volatile, precum oxigenul și azotul, pe suprafața Lunii”, a explicat Blackman într-un interviu acordat CNN. Această descoperire sugerează că interacțiunea fizică și chimică dintre Pământ și Lună este mai complexă decât se credea anterior și că schimbul de particule are loc în mod continuu de miliarde de ani.
Cercetarea revizuiește, de asemenea, ideea că câmpul magnetic al Pământului acționează doar ca un scut. În loc să blocheze complet particulele, câmpul poate contribui la transferul anumitor fragmente atmosferice în spațiu, asigurând o cale care se extinde până în mediul lunar. Acest proces devine deosebit de eficient atunci când Luna traversează zone precum „coada magnetică” a Pământului, o zonă în care câmpul magnetic se extinde în spațiu și permite materialului să treacă pe o traiectorie mai directă.
Aspecte cheie și semnificația descoperirii
Oamenii de știință au folosit simulări pe computer care reproduc diferite scenarii posibile ale vântului solar și ale câmpurilor magnetice, comparându-le cu datele obținute din probele de rocă lunară colectate în timpul misiunilor Apollo -14 și Apollo -17 . Aceste teste au confirmat ipoteza că nu numai vântul solar, ci și particulele din atmosfera terestră au contribuit la compoziția observată a regolitei.
Shubhankar Paramanyuk , doctorand și autor principal al studiului, a explicat că analiza a permis cercetătorilor să distingă particulele de origine solară de cele de origine terestră. Această diferență, care este crucială pentru înțelegerea mecanismelor de transfer, ajută la explicarea motivului pentru care unele elemente volatile au apărut pe Lună chiar și la mult timp după formarea exosferei sale.
Rezultatele obținute nu numai că îmbogățesc înțelegerea științifică a interacțiunii dintre cele două corpuri cerești, dar sunt și importante pentru viitoarele cercetări ale Lunii. Elemente precum hidrogenul și oxigenul, stocate în solul lunar, pot deveni resurse utile pentru misiuni habitate sau pentru producerea de combustibil și apă direct pe Lună, reducând astfel dependența de aprovizionarea de pe Pământ.
