Cercetătorii brazilieni au descoperit că dispariția speciilor din pădurea atlantică determină insectele purtătoare de boli să caute hrană la oameni, ceea ce crește probabilitatea apariției focarelor de boli și agravează riscul pentru sănătatea umană.
Analizele efectuate de un grup de oameni de știință au arătat că ADN-ul izolat din sângele consumat de țânțari aparține în mare măsură omului, iar în câteva cazuri același eșantion conținea sânge de diferite specii, inclusiv de la oameni și animale. Datele colectate indică faptul că, în condițiile reducerii surselor naturale de hrană din cauza invaziei umane în pădurea atlantică, insectele își schimbă obiceiurile alimentare și se hrănesc mai des cu sângele oamenilor, ceea ce crește riscul de transmitere a bolilor. Aceasta este concluzia principală a studiului realizat de cercetătorii de la Institutul Oswaldo Cruz și Universitatea Federală din Rio de Janeiro, publicat în revista „Frontiers in Ecology and Evolution”, conform informațiilor din mass-media.
Conform publicației Institutului Oswaldo Cruz, studiul s-a concentrat pe rezervațiile ecologice Sítio Recanto și Rio Guapiacu, situate în statul Rio de Janeiro. Experții au folosit capcane luminoase pentru a captura țânțari, apoi au analizat în laborator compoziția sângelui femelelor, care, după cum se putea observa, se hrăneau bine. Pentru a determina originea sângelui, au folosit secvențierea genetică, comparând probele cu o bază de date care servește drept „cod de bare” pentru speciile de vertebrate.
În cadrul cercetărilor de teren, oamenii de știință au capturat în total 1714 țânțari aparținând la 52 de specii diferite. Dintre aceștia, la 145 de femele s-a descoperit sânge în sânge, a cărui sursă a fost analizată în 24 de cazuri concrete. Optsprezece dintre aceste exemplare se hrăneau cu sânge uman, iar restul — cu sânge de amfibieni, șase păsări, câini și rozătoare. Studiul a identificat cazuri de hrănire multiplă: la specia Culex quinquefasciatus venezolensis s-a descoperit sânge atât de amfibieni, cât și de om, în timp ce la Culex fasciolata s-au observat amestecuri de sânge de rozătoare și păsări sau de păsări și om, în funcție de exemplar.
Pădurea atlantică, așa cum se arată în lucrările lui Jeronimo Alencar și Sergio Machado, se întinde de-a lungul coastei Braziliei și găzduiește sute de specii de păsări, reptile, mamifere, amfibieni și pești. Cu toate acestea, după decenii de expansiune umană, doar aproximativ o treime din suprafața sa inițială a rămas intactă. Această defrișare și colonizare a teritoriului reduc semnificativ numărul și diversitatea gazdelor naturale disponibile pentru țânțari. După cum a explicat Machado într-un interviu acordat revistei Frontiers in Ecology and Evolution: „Din cauza reducerii opțiunilor naturale, țânțarii sunt obligați să caute noi surse alternative de sânge. În consecință, ei încep să se hrănească cu sângele oamenilor din motive de comoditate, deoarece noi suntem gazdele cele mai frecvente în aceste zone”.
Coautorul Sergio Machado, cercetător în microbiologie și imunologie la Universitatea Federală din Rio de Janeiro, adaugă în textul publicat de Institutul Oswaldo Cruz că principala concluzie este preferința țânțarilor pentru oameni: „Acest lucru este decisiv, deoarece într-un mediu precum pădurea atlantică, cu o mare diversitate de potențiali gazde vertebrate, preferința pentru oameni crește semnificativ riscul de transmitere a agenților patogeni”. Pe măsură ce oamenii colonizează zone anterior împădurite, fauna locală se reduce, iar insectele purtătoare de boli își schimbă modul de viață, ceea ce crește riscul de infectare pentru om.
Conform raportului cercetătorilor, una dintre cele mai grave consecințe ale acestui fenomen este riscul crescut pentru sănătate cauzat de transmiterea unor virusuri precum dengue, febra galbenă, Zika, Mayaro, Sabia și chikungunya, care sunt prezente în regiune și provoacă boli cu consecințe semnificative pentru sănătatea publică. În afară de disconfortul pe care îl provoacă, înțepăturile de țânțari sunt puncte de pătrundere a acestor agenți infecțioși, ceea ce poate avea consecințe nefavorabile atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.
Autorii subliniază importanța studierii obiceiurilor alimentare ale țânțarilor, deoarece acest lucru permite o mai bună înțelegere a dinamicii epidemiologice și ecologice a agenților patogeni pe care îi transmit. Analiza efectuată de Institutul Oswaldo Cruz indică o proporție relativ scăzută de femele de țânțari purtătoare de sânge (mai puțin de 7% din numărul total capturat), precum și dificultăți în determinarea sursei de sânge în toate cazurile (aproximativ 38%). Acest lucru subliniază necesitatea extinderii cercetărilor utilizând metodologii mai eficiente și baze de date mai mari pentru a determina mai precis aria de răspândire a speciilor afectate și frecvența alimentației mixte.
Echipa de cercetători presupune că rezultatele studiului pot contribui la elaborarea unor politici și strategii guvernamentale mai bine orientate pentru identificarea, controlul și prognozarea focarelor de boli care apar ca urmare a interacțiunii acestor insecte cu oamenii. Conform studiului citat de Institutul Oswaldo Cruz, „cunoașterea faptului că țânțarii dintr-o anumită zonă preferă oamenii reprezintă un semnal de alarmă cu privire la riscul de transmitere a infecției”, ceea ce este esențial pentru organizarea de măsuri specifice de control, supraveghere și prevenire.
După cum se menționează în studiu, atât Institutul Oswaldo Cruz, cât și Universitatea Federală din Rio de Janeiro sunt de acord că înțelegerea adaptării țânțarilor și a schimbărilor în comportamentul lor ca răspuns la pierderea biodiversității poate ajuta la combaterea vectorilor de boli și la prevenirea acestora. Specialiștii consideră că, pe termen lung, rezultatele studiului vor sublinia importanța soluționării problemelor de gestionare a sănătății publice, ținând seama de echilibrul ecologic al mediului.
