Oamenii de știință au dezvoltat un model care explică de ce nu toate procesele de învățare lasă urme identice în sistemul nervos. Această descoperire poate găsi o potențială aplicare în educația personalizată, prevenirea tulburărilor cognitive și dezvoltarea de noi metode de tratament.
Cuprins
Modul în care o persoană învață și memorează depinde nu numai de timpul pe care îl dedică studiului sau de capacitățile sale intelectuale. Motivul învățării joacă, de asemenea, un rol semnificativ . O nouă abordare, dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Națională din Singapore și Universitatea Duke, arată că creierul funcționează diferit atunci când o persoană învață din curiozitate, față de când o face din sentimentul datoriei, stres sau presiune.
Studiul, realizat de Po Jia-Hou și R. Alison Adcock și publicat în revista Annual Review of Psychology , sugerează că fiecare tip de motivație activează diferite circuite cerebrale, influențând în mod direct calitatea amintirilor care se formează. Această descoperire deschide noi posibilități pentru îmbunătățirea metodelor de învățare și rezolvarea problemelor legate de memorie și motivație.
Două moduri de învățare
Conform studiilor, există două stări motivaționale principale care organizează activitatea creierului în timpul învățării: starea interogativă și starea imperativă .
Starea interogativă apare atunci când o persoană este motivată de curiozitate, interes sau dorința de a înțelege ceva nou. Acesta este tipul de motivație care apare atunci când studiați independent un subiect , puneți întrebări, stabiliți legături între idei sau aprofundati cunoștințele fără presiune directă . În acest mod, creierul acordă prioritate cercetării și stabilirii legăturilor între concepte.
La nivel biologic, această stare este asociată în primul rând cu dopamina, un neurotransmițător responsabil de motivație, plăcere și așteptarea recompensei. Acesta stimulează activitatea în zone precum hipocampul (cheie pentru consolidarea amintirilor) și cortexul prefrontal, care participă la planificare, reflecție și gândire flexibilă. Ca urmare, amintirile formate în această stare sunt, de obicei, mai durabile, mai integrate și mai ușor de aplicat în situații noi.
Acest lucru se întâmplă, de exemplu, atunci când o persoană pasionată de astronomie memorează noțiuni pe termen lung și le poate corela cu alte domenii de cunoaștere. Învățarea nu se limitează la memorarea faptelor, ci mai degrabă formează o rețea de sensuri.
Al doilea mod este starea imperativă, care apare în prezența urgenței, presiunii sau necesității de a atinge imediat un obiectiv, de exemplu, pregătirea pentru un examen viitor, respectarea termenelor de îndeplinire a sarcinilor sau rezolvarea unei situații stresante. În acest context, creierul acordă prioritate vitezei și concentrării asupra detaliilor necesare pentru acțiune.
Aici predomină noradrenalina — o substanță asociată cu vigilența, atenția și reacția la pericol sau cerințe. Sunt activate zonele legate de emoții și percepție, cum ar fi corpul amigdalei și zonele senzoriale. Acest mod permite reacții eficiente și luarea rapidă a deciziilor, dar, de obicei, duce la amintiri mai fragmentate și mai puțin interconectate.
În practică, o persoană care memorează rapid informații poate face față bine sarcinilor pe termen scurt, dar în curând va uita cea mai mare parte a materialului sau va întâmpina dificultăți în aplicarea acestor cunoștințe într-un alt context.
Motivația nu doar motivează: ea formează memoria.
Potrivit lui Po Jia-Hou și R. Alison Adcock, motivația nu este doar un „accelerator” al învățării, ci un factor care determină tipul de memorie care se formează. Fiecare stare motivațională creează ceea ce cercetătorii numesc „context neuronal”, adică o configurație specifică a creierului, care determină modul de codificare și stocare a informațiilor.
Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care două persoane pot asimila același material și îl pot memora în moduri complet diferite, în funcție de sentimentele pe care le-au experimentat în timpul studiului. Curiozitatea contribuie la o înțelegere profundă, iar stresul – la răspunsuri rapide și precise.
Această abordare are potențiale domenii de aplicare. În educație, aceasta presupune că stimularea curiozității, a interesului personal și a cercetării active poate îmbunătăți calitatea învățării pe termen lung, depășind simpla repetare sau presiunea orientată spre obținerea de rezultate imediate.
În domeniul sănătății mintale, înțelegerea modului în care funcționează aceste stări poate ajuta la dezvoltarea unor metode de tratament mai bine direcționate pentru persoanele cu dificultăți de motivare, tulburări de atenție, depresie sau tulburări cognitive. Implicarea emoțională a unei persoane în îndeplinirea unei sarcini poate avea același efect ca și conținutul materialului studiat.
Cercetătorii analizează, de asemenea, modul în care îmbătrânirea modifică aceste rețele neuronale și studiază posibilitatea utilizării unor tehnologii precum inteligența artificială și neurobiofeedback-ul pentru a adapta procesul de învățare la starea motivațională a fiecărei persoane în parte.
„Aceste sisteme funcționează ca niște comutatoare care pregătesc creierul pentru diferite tipuri de învățare”, a explicat Adcock. Înțelegerea modului în care acestea sunt activate și reglate poate duce la îmbunătățirea procesului decizional, la formarea unor obiceiuri mai sănătoase și la crearea unui mediu de învățare mai eficient.
O nouă abordare a învățării
Această lucrare depășește limitele laboratorului și ne invită să regândim practicile cotidiene. Nu toate formele de învățare necesită urgență sau presiune constantă. Crearea de spații pentru curiozitate, jocuri intelectuale și cercetare poate consolida memoria și capacitățile creative. În același timp, înțelegerea faptului că stresul activează alte tipuri de funcții ale creierului ne permite să îl folosim strategic atunci când situația o cere, fără a-l transforma într-o normă permanentă.
Cercetarea lui Po Jia-Hou și R. Alison Adcock oferă o perspectivă complexă asupra modului în care motivația modelează creierul și memoria. Învățarea nu este doar acumularea de informații: este o experiență biologică și emoțională care lasă o amprentă distinctă în funcție de modul în care abordăm cunoașterea.
