Combinarea datelor geologice și a informațiilor obținute în cursul misiunilor spațiale permite să se presupună că, cu miliarde de ani în urmă, aici exista un ocean vast și stabil. Această descoperire confirmă ideea unei lumi mai umede, mai dinamice și potențial mai propice vieții decât lumea aridă pe care o cunoaștem astăzi.
Cuprins
Timp de decenii, Marte a ocupat un loc special în conștiința științifică și culturală ca o lume uscată, rece și ostilă. Cu toate acestea, sub această suprafață roșiatică au început să apară semne ale unui trecut complet diferit. Canalele, mineralele modificate de apă și structurile sedimentare au alimentat o ipoteză durabilă: Planeta Roșie nu a fost întotdeauna roșie.
Un nou studiu oferă dovezi concrete că pe Marte ar fi putut exista un ocean planetar, comparabil ca dimensiune cu Oceanul Arctic al Pământului, cu o suprafață stabilă a apei pe perioade lungi de timp.
Studiul, publicat în ultimul număr al revistei npj Space Exploration, s-a concentrat asupra unei regiuni cheie a planetei: sistemul de canioane Valles Marineris, o structură colosală care se întinde de-a lungul ecuatorului marțian pe o distanță de peste 4000 de kilometri. În cadrul acestui sistem, oamenii de știință au analizat sectorul sud-estic al canionului Coprates, cu o lungime de aproximativ 1000 de kilometri.
Acolo au identificat o serie de formațiuni geologice pe care le-au numit sedimente cu pantă abruptă — structuri care, pe Pământ, sunt asociate cu deltele fluviale, unde râurile se varsă în oceane sau mări mari.
„Împreună, aceste instrumente acționează ca o mașină geologică a timpului, ajutându-ne să reconstituim starea trecută a planetei”, a spus autorul principal al studiului, Ignatius Argadestya, geolog planetar de la Universitatea din Berna, Elveția.
Imaginile utilizate în studiu au fost obținute în cadrul mai multor misiuni spațiale, inclusiv sonda orbitală NASA Mars Reconnaissance Orbiter , sonda Agenției Spațiale Europene Mars Express și sonda orbitală ExoMars Trace Gas Orbiter. Combinarea datelor a permis observarea cu mare precizie a morfologiei terenului, chiar și în zonele acoperite în prezent de dune formate de vântul marțian.
Marte este astăzi o planetă uscată și prăfuită, dar oamenii de știință bănuiau de mult timp că odată pe suprafața sa curgea apă. Întrebarea era: câtă apă era acolo? Oamenii de știință de la NASA au calculat că pe Marte a existat cândva cel puțin 8 milioane de kilometri cubi de apă.
Aceasta este o cantitate mai mare decât volumul de apă conținut în Oceanul Arctic. Dacă o astfel de cantitate de apă ar fi prezentă astăzi pe Marte, ar acoperi 19% din suprafață și ar atinge o adâncime maximă de o milă”, a scris NASA.
El a adăugat: „Aceste rezultate se bazează pe observații detaliate ale două forme ușor diferite de apă din atmosfera marțiană. Comparând apa descoperită astăzi pe Marte cu apa conținută în meteoriții marțieni antici, oamenii de știință au determinat câtă apă s-a scurs de pe planetă în spațiu și, prin urmare, câtă apă a existat probabil cândva pe Marte”.
Linia de coastă antică, sculptată în piatră.
Cele mai uimitoare rezultate au fost obținute prin analiza înălțimii și vârstei depozitelor abrupte. Toate acestea se aflau într-un interval foarte restrâns de înălțimi, de la 3650 la 3750 de metri sub nivelul marțian, atât în valea Marineris, cât și în zonele joase din emisfera nordică. În plus, oamenii de știință au stabilit că aceste structuri s-au format cu aproximativ 3,37 miliarde de ani în urmă, în perioada timpurie a istoriei planetei.
Asemănarea în ceea ce privește înălțimea și vârsta i-a condus pe cercetători la o concluzie clară: aceste depuneri indică existența unei vechi linii de coastă . Cu alte cuvinte, ele marcau marginea oceanului care acoperea cea mai mare parte a emisferei nordice a lui Marte. Conform estimărilor echipei, acest corp de apă atingea dimensiuni comparabile cu Oceanul Arctic al Pământului, iar în unele locuri adâncimea sa depășea un kilometru.
„Cea mai importantă consecință este că Marte ar fi putut menține apă stabilă la suprafață la scară planetară pentru perioade mai lungi decât se credea anterior . Apa de pe Marte ar fi putut forma sisteme interconectate pe distanțe enorme, și nu ar fi existat doar în lacuri izolate”, a declarat Argadestya.
Ideea existenței unui ocean marțian nu este nouă. Cercetări anterioare sugerau deja existența mărilor și râurilor, și chiar a unui mare ocean nordic. Cu toate acestea, una dintre cele mai mari probleme a fost întotdeauna determinarea exactă a locației liniei de coastă și a stabilității nivelului apei. Pe Marte, spre deosebire de Pământ, activitatea tectonică și eroziunea ulterioară au modificat puternic cronologia geologică.
„Cercetarea noastră oferă noi date geologice care ajută la determinarea locului unde ar fi putut fi linia de coastă și cât de mult se ridica nivelul apei”, a declarat Argadestya. Corectitudinea topografică a depunerilor și distribuția lor uniformă au întărit această interpretare.
Contextul geografic s-a dovedit, de asemenea, decisiv. Canionul Coprates este situat la o altitudine relativ mare în comparație cu vastele câmpii din partea de nord a lui Marte. Dacă apa ar fi atins acest nivel, nu ar fi putut rămâne exclusiv în interiorul canionului. Excesul de apă ar fi curgut în jos, în văi, inundând teritorii uriașe și formând un ocean continuu care ar fi acoperit o mare parte a emisferei.
Furtuni tropicale, oceane și problema vieții.
Noile date geologice completează informațiile obținute de roverul NASA Perseverance, care funcționează pe suprafața Marte din 2021. Acest aparat a descoperit semne ale unor sisteme meteorologice intense din trecut, ceea ce corespunde cu prezența unor furtuni tropicale de amploare.
Pe Pământ, astfel de fenomene necesită prezența unor mase extinse de apă lichidă și o atmosferă capabilă să susțină cicluri hidrologice active.
Conform unui alt studiu, publicat de asemenea în revista npj Space Exploration, în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani, pe Marte exista un ocean vast, ceea ce îl făcea o „planetă albastră”, similară cu Pământul modern. Corelația temporală între datele climatice și structurile de coastă confirmă ipoteza unui Marte umed și dinamic.
Oamenii de știință au remarcat că un ocean stabil a schimbat radical condițiile ecologice ale planetei. Apele de suprafață reglau temperatura, contribuiau la circulația atmosferei și creau nișe potențial propice vieții. În acest scenariu, posibilitatea existenței vieții a încetat să mai fie o speculație îndepărtată și s-a transformat într-o întrebare științifică concretă.
După cum vă puteți imagina, aceasta a reprezentat o realizare remarcabilă. Prezența constantă a unui corp de apă a crescut semnificativ șansele de locuire. În aceste condiții, a apărut inevitabil întrebarea care nu dă pace omenirii de când a văzut pentru prima dată acest punct roșiatic pe cerul nopții: a existat vreodată viață pe Marte?
Cercetările moderne nu au dat încă un răspuns definitiv, dar au definit mai bine contextul în care ar fi putut exista viață. Dacă pe Marte au existat oceane, râuri și furtuni timp de milioane de ani, atunci a avut suficient timp pentru a dezvolta procese biologice simple, cel puțin în teorie.
Următorul pas al oamenilor de știință se va concentra pe studierea compoziției solurilor marțiene antice. Analiza urmelor minerale și chimice ale eroziunii hidrice le va permite să reconstituie mai precis circulația apei și condițiile chimice predominante. Aceste informații vor fi esențiale pentru planificarea viitoarelor misiuni ale NASA și ale altor agenții spațiale, în special a celor dedicate căutării directe a biosemnelor.
Marte, Planeta Roșie, poate că nu a meritat întotdeauna acest nume. La începutul istoriei sale, ea reflecta lumina soarelui pe întinderi vaste de apă, cu linii de coastă, delte și furtuni, care astăzi au rămas doar sub formă de amprente sculptate în roci.
Ideea existenței unui Marte albastru a încetat să mai fie doar o presupunere și a primit dovezi din ce în ce mai convingătoare, iar odată cu aceasta a început rescrierea istoriei planetei vecine.
